Actualitatea MAE

Vizita ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, în Republica Moldova

Vineri, 18.05.2018

Vizita ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, în Republica MoldovaMinistrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a efectuat vineri, 18 mai, o vizită în Republica Moldova. În cadrul discuțiilor, oficialul român a subliniat importanța prioritară pe care țara noastră o acordă dezvoltării relației cu R. Moldova, reiterând angajamentul ferm al României pentru sprijinirea parcursului european al acestei țări

Secretarul de stat George Ciamba la cea de-a 128-a reuniune ministerială a Consiliului Europei

Vineri, 18.05.2018

Secretarul de stat George Ciamba la cea de-a 128-a reuniune ministerială a Consiliului EuropeiSecretarul de stat George Ciamba a participat vineri, 18 mai, la a cea de-a 128-a reuniune ministerială a Consiliului Europe. În intervenția sa, a exprimat susținerea pentru obiectivul demarării procesului de reformă a Organizației și a reiterat necesitatea respectării de către toate statele membre a obligațiilor asumate la momentul aderării la Consiliul Europei

„Dialog cu diaspora pe teme consulare 2018” – etapa Roma

Vineri, 18.05.2018

„Dialog cu diaspora pe teme consulare 2018” – etapa Roma​Cea de-a doua reuniune regională consulară din cadrul campaniei „Dialog cu diaspora pe teme consulare 2018” se desfășoară la Roma în perioada 18 – 19 mai a.c.. Sesiunea a cuprins paneluri de discuții privind problematica specifică activității consulare, cu precădere gestionarea situațiilor deosebite care determină activarea Celulei de Criză a MAE

Întrevedere Teodor Meleșcanu – Sarayoot Kalayanamit

Vineri, 18.05.2018

Întrevedere Teodor Meleșcanu – Sarayoot KalayanamitMinistrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, l-a primit vineri, 18 mai, pe ambasadorul agreat al Regatului Thailandei la București, Sarayoot Kalayanamit, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare

Întrevedere Dan Neculăescu – Thomas Garrett

Miercuri, 16.05.2018

Întrevedere Dan Neculăescu – Thomas GarrettSecretarul de stat Dan Neculăescu l-a primit, miercuri, 16 mai, pe Thomas Garrett, Secretarul general al Comunității Democrațiilor (CD), aflat în vizită în țara noastră. Vizita sa la București confirmă profilul activ asumat de România la nivelul organizației, în calitatea de membru în structurile de conducere

Melania Ciot la Conferința „Primele 1000 de zile din următorii 100 de ani. Educația timpurie, o șansă pentru competitivitatea României”

Miercuri, 16.05.2018

Melania Ciot la Conferința „Primele 1000 de zile din următorii 100 de ani. Educația timpurie, o șansă pentru competitivitatea României”Secretarul de stat Melania-Gabriela Ciot a participat, miercuri, 16 mai, la Conferința "Primele 1000 de zile din următorii 100 de ani. Educația timpurie, o șansă pentru competitivitatea României”. În cadrul intervenției sale, secretarul de stat a evidențiat importanța rolului educației timpurii și contribuția acesteia la dezvoltarea economică a statului

Deschiderea seminarului regional pe tema Codului de Conduită OSCE

Marţi, 15.05.2018

Deschiderea seminarului regional pe tema Codului de Conduită OSCESecretarul de stat pentru afaceri strategice şi bilaterale în spaţiul euroatlantic, George Ciamba, a participat marți, 15 mai, la deschiderea seminarului regional pe tema Codului de Conduită OSCE privind aspectele politico-militare ale securității, care se desfășoară la București, în perioada 14-18 mai a.c

Vizita secretarului de stat George Ciamba la Paris

Vineri, 11.05.2018

Vizita secretarului de stat George Ciamba la ParisSecretarul de stat George Ciamba a efectuat în perioada 11-12 mai, o vizită de lucru la Paris. În cadrul întâlnirilor a fost subliniat caracterul special al relațiilor franco-române, în contextul pregătirii și organizării unor evenimente de amploare pentru relația bilaterală: Sezonul România-Franţa, celebrarea Centenarului Marii Uniri și deținerea Președinției Consiliului UE de către România

Alba Iulia va găzdui mai multe reuniuni importante în timpul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene

Joi, 10.05.2018

Alba Iulia va găzdui mai multe reuniuni importante în timpul Președinției României la Consiliul Uniunii EuropeneMinistrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a declarat, la Alba Iulia, că municipiul va găzdui mai multe reuniuni importante în timpul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, mandat exercitat în primul semestru al anului 2019. Oficialul a vorbit despre pregătirea preluării de către România, la 1 ianuarie 2019, a Președinției rotative a Consiliului UE precizând că aceasta va pune în prim plan cetățeanul

Mesajul Ministerului Afacerilor Externe cu ocazia Zilei Europei

Miercuri, 09.05.2018

Mesajul Ministerului Afacerilor Externe cu ocazia Zilei EuropeiAmbițioasa Declarație lansată de Robert Schuman cu 68 de ani în urmă a pus bazele a ceea ce astăzi este UE, un model de pace, democrație și respectare a drepturilor și libertăților fundamentale. Azi, 9 mai 2018, este momentul ca toți cetățenii europeni să sărbătorească împreună dar și să reflecteze la viitorul pe care îl construim împreună.