Relaţii bilaterale

Republica CUBA

Denumire oficială:

 În limba română: Republica Cuba. În limba spaniolă: República de Cuba

Scurt istoric:

Cuba a fost descoperită de Cristofor Columb, în 1492, devenind prima colonie a Spaniei pe continentul american. Lupta pentru independenţă a început în 1868, sub conducerea lui Carlos Manuel de Cespedes, autorul Declarației de Independență, care a declanșat Războiul de zece ani. Etapa finală a acestei lupte o reprezintă Războiul de Independență (1895-1898), sub conducerea lui Jose Marti, fondatorul Partidului Revoluţionar Cubanez (1892). Prin Tratatul de la Paris (1898), se confirmă independența Insulei, iar în 1901 este adoptată prima Constituţie. În 1902, Cuba devine republică.

În 1952, pe fondul radicalizării politice și al problemelor economice, prin lovitură de stat militară, se instalează la putere guvernul generalului Fulgencio Batista, dictatură care va fi înlăturată în 1956, de către revoluţionarii conduşi de Fidel Castro Ruz şi astfel, la 1 ianuarie 1959, este proclamată victoria revoluţiei.

Capitala şi principalele oraşe:

Capitala este Havana, cu o populaţie de 2.141.993 locuitori (estimare 2009). Alte orașe: Santiago de Cuba, Camaguey, Holguin.

Suprafaţa şi diviziuni teritoriale:

Are o suprafaţă de 110.860 km2. Teritoriul este împărţit administrativ în 14 provincii şi municipiul special Insula Tineretului.

Populaţia:

Populaţia este de 11.239.224 locuitori (recensământ 2016). Albi 64,1%, mulatri şi metişi 26,6%, negri 9,3 %, asiatici 1%.

Limba oficială: Spaniola.

Ziua Naţională: 1 ianuarie - Ziua Revoluţiei.

Forma de guvernământ: Republică.

Preşedinte al Consiliului de Stat (şef al statului) şi Preşedinte al Consiliului de Miniştri (şef al Guvernului) este Miguel Diaz-Canel, desemnat de către membrii Adunării Naționale a Puterii Populare, în noua sa componență.

Fostul líder, Raul Castro, a rămas prim-secretar al Partidului Comunist cubanez, funcție pe care o va păstra până în anul 2021.

Puterea legislativă este exercitată de Adunarea Naţională a Puterii Populare - 604 deputaţi, aleşi pentru o perioadă de 5 ani (ultimele alegeri au avut loc în data de 11 martie 2018).

Ministrul afacerilor externe este Bruno Eduardo Rodríguez Parrilla (reconfirmat în noul guvern instalat în luna iulie 2018).

 

 

 

Direcţia America Latină și Caraibi, iunie 2019

 

 

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice