Relaţii bilaterale

ARMENIA

Denumire oficială: Republica Armenia (Hayastani Hanrapetut'yun)

Scurt istoric: La 28 mai 1918, Republica Democratică Armenia şi-a proclamat independenţa faţă de Imperiul Rus. Statul a avut o existenţă efemeră, fiind anexat de Rusia Sovietică în decembrie 1920 şi încorporat, la 4 martie 1922, în URSS. Şi-a redobândit independenţa la 23 august 1991, în contextul destrămării URSS. Primii ani de independenţă au fost marcaţi de conflictul declanşat în regiunea Nagorno-Karabah din Azerbaidjan, locuită în majoritate de etnici armeni. Confruntările din zona Nagorno-Karabah, încheiate printr-un armistiţiu semnat în 1994, au condus la întreruperea relaţiilor diplomatice cu Azerbaidjan şi Turcia. Negocierile privind reglementarea conflictului, desfăşurate sub egida Grupului de la Minsk al OSCE, co-prezidat de SUA, Federația Rusă şi Franţa, nu au condus încă la soluţionarea disputei. Dialogul politic între Erevan şi Ankara a fost reluat în septembrie 2008. La 10 octombrie 2009, Republica Armenia a semnat cu Turcia două protocoale privind normalizarea relaţiilor bilaterale, acestea fiind încă neratificate de partea turcă. Republica Armenia este membră a Comunității Statelor Independente (CSI) și a Uniunii Economice Euro-Asiatice (EEA). Relațiile sale cu Uniunea Europeană sunt reglementate prin Acordul de Parteneriat Cuprinzător și Consolidat, încheiat în anul 2017 (se aplică provizoriu de la 1 iunie 2018, până la ratificarea sa de toate statele membre UE, când va fi intra deplin în vigoare). Republica Armenia este, de asemenea, membră a Consiliului Europei.

Capitala şi principalele oraşe: Erevan (capitala), Gyumri, Vanadzor.

Suprafaţă şi diviziuni teritoriale: 29.800 km² (locul 138 în lume), împărţită în 11 regiuni – Aragatsotn, Ararat, Armavir, Gegharkunik, Lori, Kotayk, Shirak, Siunik, Vayotz Dzor, Tavoush şi Erevan.

Populaţia: 2,924,816 locuitori (recensământ 2016); 98,1% armeni; 1,2% kurzi, 0,4% ruşi. Religie: Biserica apostolică armeană  - peste 90%.

Limba oficială: Armeana

Ziua naţională: 21 septembrie

Forma de guvernământ: republică parlamentară.

Situaţia politică internă: Preşedinte – Armen Sarkissian; Prim-ministru – Nikol Pashinyan; ministru al Afacerilor Externe – Zohrab Mnatsakanyan; Președintele Adunării Naționale – Ararat Mirzoyan. Rezultatul alegerilor legislative de la 9 decembrie 2018: Alianța Pasul Meu (70,42%), Armenia prosperă (8,26%), Armenia Inteligentă (6,37%).

Constituţia: La 6 decembrie 2015, a avut loc un referendum pentru modificarea Constituţiei. Una din principalele modificări a fost schimbarea formei de guvernământ, din republică semi-prezidenţială în republică parlamentară. Tranziţia a avut loc la sfârşitul mandatului preşedintelui Serzh Sargsyan,  în anul 2018.

Legături către principalele site-uri oficiale

 

DEEAC iunie 2019

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice