Condiţii de călătorie

Portugalia

Ultima actualizare: 
7 martie 2019


Condiţii de intrare şi regim de şedere

Cetățenii români nu au nevoie de viză pentru a călători în Portugalia.

Intrarea în Portugalia este permisă cu pașaportul sau cartea de identitate în curs de valabilitate.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care intenționează să rămână pentru o perioadă îndelungată pe teritoriul acestui stat să se adreseze misiunii diplomatice a României la Lisabona și să își anunțe prezența în regiune, comunicând coordonatele personale pentru a putea fi contactați în situații de urgență sau să se înregistreze prin intermediul portalului www.econsulat.ro.

Cetățenii români care doresc să își prelungească dreptul de ședere în Portugalia pentru o perioadă mai mare de 90 de zile au obligația de a solicita certificatul de înscriere pentru cetățenii europeni, document ce se obține de la primăria orașului unde locuiesc pe teritoriul Portugaliei, denumită Camara Municipal. Pentru stabilirea reședinței pe teritoriul Portugaliei, cetățenii români se vor adresa Serviciului pentru Străini și Frontieră (SEF). Detalii cu privire la documentele necesare și termenele legale pentru emiterea certificatului european și stabilirea reședinței în Portugalia a cetățenilor europeni se găsesc pe site-ul https://www.portaldocidadao.pt.

 

Doriți să munciți în Portugalia?

Ministerul Afacerilor Externe atenționează cetățenii români care se deplasează în Portugalia pe baza unor promisiuni de obținere a unui loc de muncă asupra faptului că este imperativ necesar să verifice toate detaliile ofertei de muncă, înainte de a se deplasa pe teritoriul acestui stat (bonitatea angajatorului, actele necesare, cerințele legate de calificările profesionale sau cunoașterea limbii, condiții de muncă, salarizare, etc.), având în vedere faptul că autoritățile portugheze se adresează în mod frecvent Ambasadei României pentru a solicita ajutor în vederea repatrierii sau a cazării cetățenilor români înșelați și păgubiți de pretinșii angajatori.

Totodată, recomandăm atenție sporită din partea cetățenilor români care intenționează să muncească în Portugalia, astfel încât să efectueze deplasarea numai după încheierea unui contract de muncă valabil, dar și după o informare prealabilă cu privire la destinație, locul de muncă, salarizare și condițiile de muncă precum și o verificare a acestora la Inspectoratele Teritoriale de Muncă.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor să manifeste prudență maximă față de promisiunile de muncă sezoniere postate pe diferite website-uri sau formulate de persoane fără calificare în domeniu.

Persoanele care intenționează să muncească în Portugalia fără să țină cont de recomandările MAE trebuie să cunoască faptul că această decizie comportă riscuri fizice și financiare.

Ambasada României în Portugalia poate solicita intervenția autorităților portugheze pentru eliberarea persoanelor exploatate, la cererea acestora, dar nu poate asigura finanțarea cazării, hranei și a transportului victimelor spre țară.

Informații suplimentare puteți obține accesând: Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă: (http://www.anofm.ro/munca-in-strainatate-0).

 

Amenințări teroriste

Terorismul este un fenomen global, nelocalizat, prin urmare nici Portugalia nu poate fi exclusă din fața acestei amenințări.

Portugalia nu a suferit atacuri teroriste directe pe teritoriul național.

Vă recomandăm să urmăriți în permanență anunțurile și recomandările autorităților portugheze și să accesați periodic pagina web a Ministerului Afacerilor Externe (www.mae.ro).

Portugalia este o țară cu un nivel scăzut al criminalității.

Infracțiuni minore de tipul furtului din buzunare, înșelăciunilor sau furtului din mașini pot apărea în zone aglomerate (gări, stații, parcări, centre comerciale, benzinării sau zone de servicii pe autostrăzi).

Recomandări generale:

  • Păstrați în locuri sigure documentele și valorile personale, biletele de călătorie, banii, cărțile de credit și nu le expuneți în mod vizibil asupra dumneavoastră sau în mașini.
  • Mașinile trebuie încuiate și asigurate cu sisteme de alarmă.
  • În cazul călătoriei cu autobuzul sau trenul păstrați atenția asupra bagajelor pe întreaga durată a călătoriei.
  • Pentru ieșirile în oraș, în special în zonele aglomerate, lăsați documentele personale la hotel și păstrați numai o copie a actelor de identitate (pașaport, permis de ședere).

În cazul unor incidente care afectează siguranța persoanei sau a bunurilor, vă recomandăm să contactați poliția locală precum și cel mai apropiat oficiu consular român.

În cazul unor incidente grave (accidente, tâlhării), care necesită intervenția imediată a autorităților portugheze, trebuie apelate următoarele numere de urgență:

  • 112 – Serviciul de urgențe

Atenție! Dacă sunați din greșeală la 112, nu închideți! În caz contrar, vi se poate trimite o mașină în locul în care vă aflați, pentru a vedea dacă totul este în regulă! În general se răspunde în portugheză.

Cetățenii români care călătoresc în străinătate sunt obligați să respecte legislația locală a statului în care se află. Pedepsele pentru infracțiunile săvârșite pe teritoriul Portugaliei de către cetățenii români sunt stabilite la limita superioară prevăzută de legea statului portughez. De regulă, justiția portugheză ia în considerare toate circumstanțele agravante privind fapta comisă.

 

Sistemul medical

Asigurarea medicală est obligatorie în Portugalia.

Vă recomandăm cu insistență să încheiați o asigurare medicală de sănătate sau să obțineți Cardul European de Sănătate înainte de a pleca într-o călătorie.

Dacă vă îmbolnăviți sau aveți un accident pe durata unei șederi temporare într-un stat membru UE, formularul E112 sau Cardul european de asigurări sociale de sănătate vă va da acces la îngrijirile medicale necesare.

Acest Card vă va permite să primiți asistența medicală necesară în timpul șederii dumneavoastră temporare în orice țară a Uniunii Europene.

Mai multe detalii găsiți la adresele: www.cnas.ro/ și www.ceass.ro/.

Este bine ca asigurarea medicală suplimentară să fie valabilă în toate țările. În baza unei asemenea asigurări, facultative, aveți acces la serviciile de urgență atât din sistemul public de sănătate, cât și din cel privat (în funcție de tipul poliței de asigurare). La încheierea unei asemenea asigurări verificați coordonatele partenerului societății de asigurare în țara de destinație și de tranzit.

Vă recomandăm să vă încheiați, înainte de plecare, o asigurare de călătorie. Aceasta are valabilitate în toate țările și poate să acopere de la riscurile de bază (îmbolnăviri, accidente, urgențe stomatologice, repatriere sanitară sau în caz de deces) până la toate riscurile de călătorie, inclusiv pierderea/ furtul/ deteriorarea bagajelor, anularea plecării în străinătate, falimentul companiei aeriene etc.

Asigurarea de viață s-a dovedit benefică pentru familiile celor decedați în urma unor accidente sau din motive de boală.

În Uniunea Europeană nu aveți nevoie de vaccinări speciale.

 

Condiții privind traficul auto

  • Plata prin echipamente electronice

În Portugalia pe anumite autostrăzi este permis accesul numai dacă autovehiculele dispun de un dispozitiv electronic de plată. Mai multe informații puteți obține accesând site-ul http://www.estradas.pt/index (doar în limba portugheză).

Echipamentul electronic se cumpără sau se închiriază de la zonele de servicii de pe autostrăzi sau de la oficii poștale (CTT Correios).

Există trei tipuri de aparate electronice:

  • Dispozitiv electronic de matriculă (Dispozitivo electronico de matricula), care este condiționat de certificatul de înmatriculare al vehiculului și nu poate fi transferat la alte vehicule.

Poate fi obținut de la zonele de servicii de pe autostrăzi, oficii poștale și magazinele companiei Via Verde.

Costuri: 27,50 euro la procurare + reîncărcare a minim 10 euro pentru vehicule ușoare și 20 euro pentru vehicule grele.

Valabilitatea este de 90 de zile de la data ultimei reîncărcări. După această perioadă, soldul rămas neutilizat se va pierde, iar aparatul va fi dezactivat. Pentru reactivare va fi nevoie de o reîncărcare de minim 10 euro.
 

  • Dispozitiv temporar (Dispositivo temporario), reprezintă cea mai bună soluție pentru o perioadă scurtă de ședere și este recomandat pentru vehiculele cu număr de înmatriculare străin. În acest caz, aparatul electronic nu este condiționat de certificatul de înmatriculare al vehiculului.

Este necesară încheierea unui contract de închiriere cu reprezentanții autorizați din zonele de servicii de pe autostrăzi, oficii poștale sau magazinele Via Verde.

Costuri: depozit de 27,50 euro (suma ce va fi restituită șoferului când aparatul va fi predat în bune condiții, în termen de 30 de zile) + o reîncărcare a minim 10 euro pentru vehicule ușoare și 20 euro pentru vehicule grele. Costul contractului de închiriere este de 6 euro pentru prima săptămână și de 1,50 euro/ săptămână pentru următoarele săptămâni.

Valabilitatea: 90 de zile de la data ultimei încărcări. După această perioadă soldul rămas neutilizat va fi pierdut, iar dispozitivul dezactivat. Pentru reactivarea aparatului va fi nevoie de o reîncărcare minimă de 10 euro.
 

  • Dispozitiv de la entitățile de încasare ale pasajelor (Dispositivo de uma entidade de cobrança de Portegens – DECP)

Acest dispozitiv poate fi utilizat de către autovehicule cu numere de înmatriculare străine, care vor sta în Portugalia o perioadă mai mare de timp.

Deși certificatul de înmatriculare nu este obligatoriu, este necesar să încheiați un contract cu reprezentanții autorizați.

Poate fi obținut de la magazinele Via Verde (www.viaverde.pt).

Costuri: 27,50 euro. De fiecare dată când dispozitivul este utilizat, costul trecerii prin pasaj se face prin debit bancar din contul șoferului.

Valabilitatea: până la anularea contractului.
 

  • Plata fără dispozitive electronice

Tichet preplătit pentru 3 zile (valabil doar pentru vehicule cu număr de înmatriculare străin).

Este valabil 3 zile și poate fi utilizat numai de către vehicule ușoare pentru mai multe călătorii pe autostrăzile respective. Poate fi cumpărat de la oficii poștale, rețeaua Payshop de pe autostrăzi, aeroportul din Porto și internet: http://portagens.ctt.pt.

Este permisă achiziționarea a maxim 6 tichete preplătite pe an pentru fiecare număr de înmatriculare de vehicul.

Costuri: 20 euro (plus costuri administrative când achiziționarea s-a efectuat pe internet).

Credit preplătit (valabil doar pentru vehiculele cu număr de înmatriculare străin)

Dacă perioada de ședere în Portugalia nu justifică opțiunea dispozitivului temporar, se poate opta pentru o încărcare bazată pe înregistrarea numărului de înmatriculare la toate cabinele cu taxare electronică.

Înainte de traversarea autostrăzilor cu încasare exclusiv electronică prin intermediul website-ului CTT, șoferii (după ce s-au înregistrat pe acest site și au obținut contul de utilizator cu parolă) pot alege următoarele modalități:

  • Să efectueze plata în avans, valabilă pentru 5 zile sau până la terminarea soldului, cu valoarea de 10 euro, reîncărcabilă la oficii poștale, rețeaua Payshop sau Atm-urile Multibanco. Soldul neutilizat poate fi rambursat, pe un card de credit, în conformitate cu indicațiile care figurează la înregistrarea in site-ul CTT;
  • Să efectueze o plată în avans pentru călătorii predefinite în anumite zile; Plata se efectuează prin card de credit valabil.
  • Solicitanții se pot înregistra la http://portagens.ctt.pt (site disponibil numai în portugheză).

Plată efectuată după ce s-a circulat pe autostrăzile respective (valabil numai pentru vehicule cu număr de înmatriculare portughez).

Dacă vehiculul nu are un dispozitiv electronic când circulă pe autostrăzile respective, fotografia plăcii matricole va rămâne salvată până se va efectua plata.

Plata se poate efectua a doua zi după ce s-a circulat pe șoselele menționate și pentru o perioadă de 5 zile, la oficii poștale sau la magazinele de pe autostrăzi sau din rețeaua Payshop.

Atenție! Când se închiriază un autoturism, este recomandat a se solicita informații cu privire la modalitatea în care urmează să fie efectuată plata referitoare la taxele electronice, întrucât compania poate taxa clienții pentru folosirea taxelor prevăzute de lege.
 

  • ​Circulația auto

În Portugalia, circulația auto se efectuează pe partea dreaptă a drumului.

Funcționează sistemul priorității de dreapta.

Pentru circulația autovehiculelor pe autostrăzi se percep taxe (în valoare de aproximativ 5 euro / 100 km), iar pentru accesul pe cele două poduri din Lisabona “Vasco da Gama” și “25 Aprilie”, în funcție de tipul vehiculului se percept taxe între 1 și 10 euro pe sensul de intrare în Lisabona. Deținerea unei asigurări auto valabile (carte verde) este obligatorie pe toată durata prezenței în Portugalia.

Nivelul amenzilor este de până la 1500 de euro, în funcție de prevederile articolului de lege încălcat.

 

  • Legislație auto

Începând cu anul 2016, în legislația rutieră portugheză s-a introdus sistemul de puncte care vine să promoveze un comportament mai sigur și responsabil pe șosele.

Conform noii legislații rutiere portugheze fiecărui conducător auto i se atribuie 12 puncte. Pentru încălcarea regulilor de circulație in funcție de gravitatea faptei/ abaterii, conducătorul auto pierde puncte. La pierderea tuturor punctelor carnetul de conducere auto este retras. Permisul de conducere va putea fi obținut prin examen numai după 2 ani de la retragerea sa.

În cazul în care conducătorul auto rămâne cu 4-5 puncte, acesta este obligat să participe la câteva ore de pregătire teoretică, iar dacă lipsește nemotivat permisul de conducere i se va retrage. În cazul în care conducătorul auto rămâne cu 1-3 puncte, acesta este obligat să facă pe lângă orele de pregătire teoretică și ore practice, iar dacă lipsește nemotivat permisul de conducere îi va fi retras. Pentru bun comportament rutier se pot oferi puncte, dar nu mai mult de 15.

Pe site-ul Autorității Naționale pentru siguranța în trafic (http://www.ansr.pt) conducătorii auto pot verifica legislația portugheză în materie, iar pe site-ul (https://portalcontraordenacoes.ansr.pt/) pot fi consultate informații cu privire la situația punctelor deținute de fiecare conducător auto în parte.

 

  • Starea drumurilor

Starea generală a drumurilor şi infrastructurii este foarte bună.
 

  • Folosirea telefonului mobil la volan

Este interzisă.

  • Limitele de viteză admise
    • 50 km/h în interiorul localităților (cu limitările ocazionale)
    • 80 – 100 km / h pe șoselele naționale (cu limitările ocazionale)
    • 120 km/h pe autostradă (cu limitările ocazionale).
       
  • Centura de siguranță

Este obligatorie.
 

  • Parcarea

Parcarea autovehiculelor în localități este strict reglementată și semnalizată. Poliția portugheză controlează frecvent parcările cu plată și dispune, de regulă, ridicarea vehiculului pentru care nu s-au achitat taxele de parcare. Recuperarea vehiculului se face numai după achitarea unei amenzi substanțiale (300 euro).
 

  • Aparatele anti-radar și de detectare a radarului

Utilizarea pe drumurile publice a aparatelor de detectare a sistemelor radar precum şi a celor antiradar este ilegală și se sancționează conform legii.
 

  • Permisul de conducere

Permisul de conducere românesc este valabil în Portugalia timp de 3 luni. Dacă titularul permisului își va continua șederea legală după 3 luni de la data intrării în Portugalia, va fi necesară preschimbarea acestui document într-un permis de conducere auto portughez, la sucursalele locale ale IMTT (Instituto da Mobilidade e dos Transportes Terrestres).

Pentru perioada de verificări, până la obținerea permisului portughez, titularul va primi un certificat provizoriu de conducere.
 

  • Închirierea de autoturisme

Pentru a semna contracte de închiriere de autoturisme sau pentru a-și deschide un cont într-o banca, instituțiile portugheze cer un document de identitate cu specimenul de semnătură al titularului. De aceea, cetățenii români care călătoresc în Portugalia sunt sfătuiți să aibă asupra lor pașaportul.
 

  • Informații pentru cazurile de accident de circulație

În caz de accident ușor, completați, împreună cu cealaltă parte formularul tip pus la dispoziție de societățile locale de asigurări, privind producerea accidentului (Declaração Amigável de Acidente Automovel). Notați elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat în accident și ale societății de asigurare a acestuia.

Dacă în urma accidentului sunt răniți, chemați poliția locală, după ce ați acordat primul ajutor. Adresați-vă pentru sprijin partenerului societății române de asigurări.
Păstrați documentele de plată până la înapoierea în țară pentru a le prezenta societății de asigurare.

Telefoane utile pentru informații privind traficul sau conduita în caz de accident:

  • Serviciul de urgențe 112
  • Serviciul de informații 118

 

Utilizarea cărților de credit

Sistemul bancar în Portugalia este foarte dezvoltat. Sunt acceptate toate cărțile de credit emise de marile instituții financiar-bancare internaționale (Visa, Amex, Eurocard, Eurocheque, Diners Club şi Mastercard), iar utilizarea acestora este foarte frecventă.

 

Reglementări vamale

Nu există controale la frontierele interne dintre statele semnatare ale Acordului Schengen: Austria, Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria, precum și Islanda, Norvegia și Elveția (ultimele trei nefiind membre ale UE).

Din motive de ordine publică, sănătate publică sau de securitate națională, la granițele interne ale UE se pot introduce controale, pentru perioade limitate.

Atenție! Deținerea, pe teritoriul Portugaliei, de spray-uri de apărare, fără a obține autorizație, în prealabil, de la autoritățile locale, este reglementată ca infracțiune și se pedepsește prin măsuri privative de libertate. 

Limitele cantitative pentru introducerea anumitor produse sunt: țigări: 200 bucăți, 1 litru băuturi alcoolice, parfum 50 ml sau 250 ml apă de toaletă.

 

Regimul medicamentelor

Sunt excluse atât la intrare cât și la ieșire drogurile de orice tip și substanțele dopante.

Atenție! Nu luați cu dumneavoastră decât cantitățile de medicamente strict necesare!

Vă recomandăm să aveți la dumneavoastră rețeta medicului pentru medicamentele care depășesc sfera celor uzuale.

Antibioticele nu se eliberează decât pe bază de rețetă.

 

Regimul animalelor de companie

Pentru spațiul UE, aveți nevoie de pașaport european pentru animalele de companie. Acest document se poate procura de la medicul veterinar și trebuie să conțină informații despre vaccinarea antirabică. Animalul trebuie identificat printr-un microcip electronic.

 

  • Informaţii turistice

Informaţii turistice despre Portugalia se pot regăsi pe site-ul oficial http://www.turismodeportugal.pt

 

  • Contacte autorităţi portugheze în caz de urgenţă
    • Pompieri Lisabona | 00351 21 346 0475 |
    • Pompieri Ourém | 00351 249 540 500 |
    • Pompieri Fátima | 00351- 249 531 200 |
    • Pompieri Caxarias | 00351- 249 574 415 |
    • PSP – Poliţia Siguranţei Publice Lisabona | 00351- 218111000 |
    • PSP – Poliţia Siguranţei Publice Ourem | 00351- 249 540 440 |
    • GNR – Garda Naţională Republicană (Ourém) | 00351- 249 540 310 |
    • GNR – Garda Naţională Republicană (Fátima) | 00351- 249 530 580 |
    • Centrul de sănătate Ourém | 00351- 249 540 630 |
    • Centrul de sănătate Fátima | 00351- 249 531 836 |
    • Centro Spitalicesc Leiria| 00351- 244817000|

 

  • Alte contacte utile

În caz de intoxicaţii: 217 950 143

Centrul de căutări şi salvare maritim: 214 401 919

Centrul Naţional de Taxi Digital: 707 277 277

 

Informaţiile prezentate în această secţiune au numai caracter informativ. Ele nu angajează răspunderea ministerului, pentru eventualele prejudicii suferite pe timpul călătoriei. Fiecare călător trebuie să fie conştient de faptul că riscurile de securitate sunt prezente oriunde în lume şi să îşi asigure în mod individual măsurile de protecţie necesare.

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice